....pentru tine...cine esti?

          Locuiesc vizavi. Te vad in fiecare dimineata gol cu ferestrele larg deschise. Te studiez. Numar femeile pe care le porti seara si le incercuiesc pe cele care si-au castigat dreptul sa-ti deschida fereastra inimi dimineata. Iti stiu chipul speriat cand te simti singur si te-am vazut plangand dupa ce o femeie tocmai a plecat din viata ta.Pentru ca intr-o zi ai lasat ferestrele larg deschise si in inima. Trebuie sa urci in fiecare zi treptele acelea singur ca sa iti alegi cine vrei sa fi. Cred ca doar trei zile din ultimul an ai treait fara nici o masca si atunci ti-a venit in vizita aceasi femeie...doar atunci inchideai ferestrele....toate, si treageai perdelele...toate, si ieseau toate celelalte. A intrat cu spatele drept la tine, si a iesit fufarita de cat de tare te-ar fi iubit daca nu te-ar fi stiut atat de bine......atat de rau defapt. Ti-am vazut toate mastile.

        Nu iubi....asteapta sa vin sa iti fac curatenie.

.......despre mine...

          buna si nebuna...  E un lucru destul de cunoscut ca timizii sunt uneori mai curajosi decat curajosii. Ei au indrazenli de care un om normal nu e in stare. Dupa cum nehotaratii sunt capabili de pasiuni nebunesti................Nu vreau sa traiesc. Vreau sa iubesc inainte de toate ,si sa traiesc intamplator........Reprimarea este sa traiesti o viata pe care nu trebuia sa o traiesti, sa faci lucruri pe care nu ai vrut niciodata sa le faci, sa fi ceea ce nu esti.Reprimarea este autodistrugere. E sinucidere, lenta, desigur,dar foarte sigura,este o otravire gradata. Una dintre cela mai mari boli pe lumea asta este sa nu insemni nimic pentru nimeni..........As vrea sa innebunesc intr-un singur caz. Cand as sti ca as ajunge un nebun vesel, vioi si bine dispus, care nu-si pune nici o problema si n-are nici o obsesie, dar care rade fara sens de dimineata pana seara.
         Eu prefer sa raman acelasi vagabond insetat de lumini tavalote. Si eu pot fi un zgarie nori, un patriot nebun.Mie imi ajunge sa fiu ceea ce sunt.Ceea ce ma incanta este ca mi-am dat seama inainte de a zace intr-un sicriu artistic.Luati aminte ca fiecare om este unic si prin modul lui de a fi isi va care crucea in spate, fi tu caci nu merita sa copiezi o copie si chiar daca e unic, merita sa traiesti in umbra lui fara sa te cunoasca?  Pai de ce asta? Ori suntem vagabonzi ori nu mai suntem.
          Lasand gluma la o parte, cat ne vom intinde spre geniu, ajungand niste jigodii geniale?
          Eu nu vreau sa fiu inecata in proprii mei spini, vreau ca vagabondul din mine sa iubeasca dinadins si sa fie iubit.
          Vreau ceva bun, mai bun decat mine, mai linistit....mai...mai...mai......Vreau sa vina la mine fara trecutul lui. Cuvintele pe care le-a invatat vreau sa le uite.Sa uite ca a fost aici, in alte dormitoare si in alte locuri. Sa inceapa cu mine de la capat.

          Poate ca nu am chef de nimic......
          poate ca nu mi-am ales bine prietenii......
          poate ca gresesc eu....
          poate ca gresesc ei....
          poate ca  nu stiu ce se intampla...
          poate ca e prea ciudat.
          poate sunt prea confuza.
  Poate sunt prea copil si iau in seama nimicuri.
  poate sunt iar prea copil ca inca mai visez la prietenii adevarate
  poate ca suntem nascuti sa fim singuri, iar cei din jurul nostru doar uneori sa ne tina comanie pentru a ne da optimism.  Poate ca totul pare prea dramatic. Poate ca dramatizez eu prea mult. Poate ca doar sunt eu intr-o stare proasta si de aceea iar incep sa scriu tampenii. Poate ca defapt sunt optimista. Poate ca defapt sunt o adevarata luptatoare. Poate chiar sunt....Poate ca am invatat sa privesc trecutul doar sub forma unor imagini ce se desfasoara atunci cand chiar am nevoie. Poate ca fara a ne aminti trecutul am fi niste tampiti. Poate chiar suntem niste tampiti, dar stim sa transformam tampitarea in desteptaciune sau simt al umorului uneori. Poate ca viata este frumoasa. Poate chiar e frumoasa! Poate ca doar noi ne facem probleme! Poate ca doar noi suntem responsabili de faptele noastre! Poate ca cineva ne poate ridica capul cand trebuie. Poate ca tot acel cineva nu ni-l va putea tine, cum am vrea noi. Poate ca ii este prea greu. Poate ca nu vrea ca isi da seama ca nu are nimic de castigat. Poate ca noi ar trebui sa fim fericiti cu tot ce avem.
         poate ca asa ramane....
        Poate ca trebuie sa pun aici un punct

Nu stiu daca pot.........

         Cred ca pot.
         Da, sunt sigura ca pot!
   De multe ori ascultam si vedeam sentimentele altor persoane si le luam in inima mea si le lasam sa se piarda acolo, sa se stinga incet pana nu mai sunt, unele vechi de ani de zile inca mai sunt si incearca sa iasa la suprafata si sa preia controlul, altele vechi de cateva ore s-au stins foarte repede, dar saptamana trecuta credinta mea ca pot face fata la mai multe stari a unor persoane si dorinta mea de a simti si a "lua" anumite sentimente ale anumitor persoane si dragostea mea pentru acele persoane m-au facut sa cad in capcana "timpului" .
    Am fost invinsa, prea multe sentimente/stari am incercat sa iau asupra mea, am incercat sa le controlez dar au reusit sa preia controlul. Acum simt pe zi ce trece cum incet incet imi pierd "vocea". Incerc din greu sa realizez unde am gresit si de ce mi se intampla mie asta si incet incet imi pierd ideile/sperantele/puterile. Acum stau si ma gandesc ce bine ar fi fost daca aveam pe cineva cu care sa vorbesc si ce frumos ar fi fost daca ar fi zis: "bine, sunt de acord".

        Nu stiu daca pot!

Aparentele inseala.....

             Asta e un fapt dovedit. Mi se pare absurd ca o persoana sa fie etichetata doar dupa o singura intalnire (sau cum se intampla, poti sa pici odata la locul nepotrivit si la momentul nepotrivit,si sa ii vezi o alta latura, mai negativa).
      Acum vorbesc din experienta,de multe ori sunt catalogata altfel de cum sunt eu. De ce? Asta inca ma intreb si eu, de ce oamenii simt aceasta nevoie arzatoare de a pune fiecare persoana intr-un catalog si a-l nota, dupa ce abia l-a cunoscut. Foarte multi prieteni mi-au spus....dupa trecerea unui timp( uneori ani) ca, la inceput ma credeau altfel...si ca abia mai tarziu m-au cunoscut cu adevarat. Eu am renuntat definitiv de cataloga pe cineva foarte repede, acum am invatat sa am rabdare, sa acord a 2-a sansa, nimeni nu e perfect, oricine are dreptul la o greseala, oricat de fatala ar fi ea, fiinda prima, o pot uita.
      Desi nu pot sa spun ca nu ramane o urma...dar cu timpul parca pana si cicatricea dispare. Si tot capitolul "aparente" se incadreaza si faptul ca mereu oamenii mai diferiti sunt marginalizati.Daca nu te incadrezi in acea masa a populatiei, daca esti mai special (ma refer la tot prin asta...nu doar la acei bieti copii care sunt etichetati  "freaks of nature" de la nastere.
         De ce atunci cand o persoana citeste este numita "soarece de biblioteca" -asta fiind un alint in ziua de azi...-si este ridiculizata...sau se spune ca se lauda? De ce exista mereu acest conflict intre persoanele care asculta genuri distincte de muzica? Consider ca aceste discriminari nu sunt utile nimanui, dauneaza ambelor parti. discriminatorilor si celor discriminati.

       O dovada a faptului ca nu e bine sa faci discriminari, am primit-o si eu in vara, cand mi s-a indeplinit o dorinta: "sa vad un manelist destept". Pana in acel moment eram convinsa ca asa ceva e ste un paradox, eh...se pare ca va trebui sa recunosc ca m-am inselat. Pe acel om l-am cunoscut intamplator, in tren spre Brasov, si chiar il admir. Este un om implinit, are 2 facultati, un loc de munca bun. Socant nu? Asa mi s-a parut si mie in acel moment...si din cauza acestor mici dovezi,care se acumuleaza cu fiecare zi care trece, imidau seama ca discriminarea dauneaza in primul rand evolutiei.......Tu ce crezi?

Straina printre straini....

         .....ce se intampla?.....cu noi?....cu viata?......cu prietenul nostru cel mai bun?....cu omul de langa noi?....ce se intampla cu sufletul nostru dupa ce murim?...cate semne de intrebare ....si mii de raspunsuri....oare tu ai raspunsul corect?....vei castiga premiul cel mare.....o viata vesnica...plina de intrebari si raspunsuri care mai de care mai colorate...mai sincere...mai optimiste...si de ce nu mai fanteziste...pune visele in acele raspunsuri si croieste o viata a ta...numai a ta....si asculta soarele cum rasare dimineata....si saluta vantul care iti bate in geam...si zambeste celui care a intins mana pentru un banut.....crezi ca poti sa iti lasi acasa scutul....si sa pleci pur si simplu gol...............vulnerabil........cu inima in palme?.....crezi ca o poti pune in mana acelor oameni pe langa care treci zi de zi.......straini.....si indiferenti?.....o lasi acolo si te intorci la sfarsitul zilei dupa ea......
...........totul e nebunesc....ca atunci cand vi pe lume......gol intr-o lume straina.....iar apoi toata viata.....incerci sa te cunosti...si sa-ti exploatezi la maxim curajul....tenacitatea....mintea...sufletul....viata.....Vom trece unul pe langa altul zi de zi....stai linistit.....nu ne vom intalni niciodata......

Performanta........si incertitudine........

...............o chestie care m-a zgaltait nitel (nu are nici o importanta de unde........un psiholog)- care spunea ca dincolo de marile performante se afla intotdeauna o mare nesiguranta de sine si o micime launtrica. Cel care cauta neincetat performanta cauta defpt iubirea. Face din ce in ce mai multe si mai bine pentru a se face in acceptiunea sa bun de iubit. Omul care s-a gasit pe sine insusi nu maicauta performanta, el exista. Si cand te gandesti ca toti oamenii care sunt de succes si apreciati in zona de business, pentru dorinta lor neincetata de a performa si de a obtine rezultate din ce in ce mai mari, or fi indivizi cu gauri mai mici sau mai mari din punct de vedere afectiv, cautand o iubire ce le-a lipsit.........?????Ma rog, e trist cumva ca o trasatura catalogata drept punct forte intr-o sfera, se construieste probabil pe un mare pustiu in alta sfera si esti apreciat drept viu si activ si plin de forta, in vreme ce acolo undeva la baza e poate un mare gol..........
........si nu stiu cum dar asta ma duce cu gandul la o poveste greu de uitat.....despre o catelusa maidaneza, care acum cativa ani, intr-o iarna cu geruri naprasnice, si-a carat unicul pui fatat, ce a murit de frig, toata iarna pana in primavara dupa ea in gura. Se purta ca si cum era viu. Nu era o imagine tocmai frumoasa. Pur si simplu nu accepta ca e mort. 

........asa si noi uneori ne caram cate un 'mort" (nu neaparat o fiinta) toata viata dupa noi. Aparent suntem puternici, vrem din ce in ce mai multe de la noi, ne stabilim neincetat tinte noi si poate cu cat suntem mai puternici in afara cu atat suntem mai firavi pe interior.............

Mi-e dor,dor,dor.............

                 Mi-e dor de inghetata polara, mi-e dor sa ma urc intr-un copac inalt si apoi sa imi fie frica sa mai cobor, mi-e dor de dovleacul copt iarna in cuptorul de la soba, mi-e dor de cuvintele mamei spuse de atatea ori cand eram mica: "pune mana si spala-te ,ca nu-i apa pe bani!" ( acu si dragostea e pe bani!) ,mi-e dor sa mai joc un baraj cu baietii de la bloc ( acu nu mai e nici bara, nici baietii nu mai sunt.......iar eu, nu mai sunt nici eu..........), mi-e dor sa vorbesc la un telefon cu disc, sa-mi bag degetele prin gaurile alea ca sa formez numarul, mi-e dor sa scriu o scrisoare cu stiloul, mi-e dor sa stau 3 zile fara laptop si fara net si sa nu ma vait de plictiseala, mi-e dor sa smulg iarba din flori fara manusi, mi-e dor de mirosul de regina-noptii, mi-e dor sa mai tin in palma un licurici si sa incerc sa imi dau seama de unde ii vine lumina, mi-e dor sa mai urc un deal fara sa ma oresc de 10 ori sa im trag sufletul, mi-e dor de mine.............

    Ciudat!!!!!!! Mi-e dor de atat de multe lucruri, dar de atat de putini oameni............